Mitică Dragomir pregătește o nouă carte, de data asta mult mai „arzătoare”. După „Meciurile Vieții Mele”, fostul șef al Ligii Profesionsit de Fotbal are pregătită o a doua carte, gata de lansare.
Cu toate acestea, nu pare decis să o publice prea curând. Fiul său l-a convins că nu este bine să facă acest lucru. Apoi, s-a convins după ce a trimis un draft de carte unui ziarist, iar acesta i-a confirmat faptul că va crea multă agitație la momentul publicării.
Așa că, cel mai probabil, cartea va fi publicată peste mulți ani, când întâmplările nu vor mai fi de actualitate, iar valurile se vor sparge rapid la mal
Fostul șef de la Ligă este decis să împărtășească tu toții trăirile sale din fotoliul de conducător al fotbalului românesc. Acesta lasă de înțeles că a inclus în noua sa carte multe lucruri care au legătură cu influențele politice. Poate și din acest motiv a fost sfătuit insistent să nu publice acest volum prea curând, când pot apărea repercursiuni.
„Eu sunt în activitatea asta de la 25 de ani, iar în ultimii 24 de ani au vrut să mă bage la pușcărie nevinovat. Am scris o carte, am scris-o și pe a doua, dar nu mă lasă fiul meu să o scot. Este bombă nucleară, este dură rău. Am dat-o la un ziarist și mi-a zis că e bombă nucleară. Am foarte multe lucruri din politică”, a recunoscut Mitică Dragomir, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER